Nu există un scenariu și nu există grabă. Genica urmează firul a ceea ce aduci tu — o zi grea, o relație care te doare, o întrebare pe care o porți de multă vreme.
Îți pune întrebările pe care le-ai pune și tu, dacă ai ști de unde să începi. Nu îți spune cine ești și nu îți pune etichete — te însoțește să descoperi singur/ă. Iar dacă la un moment dat simte că ar fi de folos un exercițiu scurt de câteva minute, te întreabă întâi dacă vrei — și se oprește imediat ce simți că e destul.
De multe ori, o conversație începe simplu: „Ce te apasă astăzi?” Și de acolo, în câteva minute, poate ajunge într-un loc pe care nici tu nu îl știai — o amintire, o legătură, o înțelegere blândă despre tine însuți/însăți. Alteori rămâne doar atât: cineva care te-a ascultat cu adevărat, o dată.
Vorbește doar în română, cu căldură, fără jargon și fără predici. Iar dacă tu deschizi un limbaj mai spiritual — despre suflet, despre Dumnezeu, despre lumina din tine — îl primește alături de tine, fără să îl impună niciodată.